
Pentru a utiliza ghidul de interpretare al analizelor trebuie sa urmati pasii de mai jos.


Recomandari pentru efectuarea testului de toleranta la glucoza:
- pacienti cu niveluri de granita ale glicemiei bazale;
- antecedente familiale de diabet zaharat;
- obezitate;
- istoric de infectii recurente (cutanate sau urinare);
- episoade inexplicabile de hipoglicemie;
- paciente cu avorturi spontane, nasteri premature, nasteri de feti morti sau macrosomi;
- glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie in cursul sarcinii, dupa interventii chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau administrare de ACTH.
Testul are valoare limitata in diagnosticul diabetului zaharat la copii si este rar indicat în acest scop.
Fumatul poate creste nivelurile de glucoza. Dieta alterata (ex. regim pentru scaderea in greutate) poate scadea toleranta la glucoza si sugera un fals diabet. Bolile infectioase si interventiile chirurgicale pot afecta toleranta la glucoza, de aceea testul se recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la episodul acut. Repausul prelungit la pat poate de asemenea sa afecteze rezultatele testului; atat cat este posibil, testul se va efectua doar la pacienti ambulatori.
Alte conditii patologice care pot genera rezultate fals patologice la testul de toleranta la glucoza: ulcer duodenal, gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
Interferente cu medicamente:
Cresterea tolerantei la glucoza:
- atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril, inhibitori MAO, metformin, metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scaderea tolerantei la glucoza:
- acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina, clorpromazina, clofibrat, contraceptive orale, estrogeni conjugati, cortizon, danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid, hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon, metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin, triamcinolon, triamteren, verapamil.
Daca este posibil, medicatia trebuie intrerupta cu cel putin 3 zile inainte de test (in special contraceptive orale, diuretice tiazidice, corticosteroizi, fenotiazine).